Friday, 1 March 2013

Intrebari, viceprimar Mihai Chirica.



Actualizare, 20 Aprilie 2013

Un raport actualizat asupra taierilor ilegale de copaci petrecute in Iasi in februarie 2013 este disponibil aici:

http://impotriva.blogspot.co.uk/2013/03/incompetenta-confuzie-si-dezinformare.html



***


Mai jos, o copie a intrebarilor mele, adresate acestui domn Chirica.

Intre timp, nicio reactie de la Garda de Mediu legata de "toaletarea" abuziva a copacilor din Iasi. Imi imaginez cu groaza ca ea continua.

(Ieri au raspuns cei de la APM Iasi la sesizarea legata de taierea ilegala a teilor, depusa de mine aici. Raspunsul lor e disponibil in post-ul anterior.)

Update. Cum probabil era de asteptat, raspunsul viceprimarului Chirica la mesajul meu de mai jos s-a dovedit a fi partial si evaziv. Unele intrebari nu au fost adresate deloc (a le adresa ar fi insemnat sa admita ilegalitatea actiunilor in cauza), altele au fost marginalizate, iar altele reformulate ori ocolitle la modul 'capul jos si poate trece'. In curand, o reactie formala din partea mea.

RE: Patrimoniul Dendrologic Iesean 01/03, 14:25.
 Mihai Chirica.

 Am citit cu mare atentie observatiile dumneavoastra, pe care le-as clasifica in doua categorii. Unele dintre ele analizeaza destul de profund contextul stiintific al evolutiei genului Tilia, fara a tine cont de aspectul urban al acelei zone (de altfel, obiectiv, avand in vedere specializarea dumneavoastra). 2. Sunt o serie de propuneri foarte obiective de care trebuie sa tinem cont, mai ales in ceea ce priveste modalitatea de efectuare a taierilor de corectie. In final, as vrea sa precizez ca nu am nicio simpatie fata de salcamii japonezi in comparatie cu teii; dimpotriva. Dar, tinand cont de parerea unor alti specialisti, care au propus in zona pietonalului “Stefan cel Mare” o vegetatie joasa, s-a ajuns la acesta decizie. Asa cum am spus si cu alte ocazii, chiar si domnului academician Leucov, chiar si unor tineri de la asociatii si fundatiii ecologice, orice alta propunere pentru specia arboricol, a carei inaltime, la maturitate, nu depaseste 3-4 metri, este binevenita

-

Domnule Chirica,

Buna ziua.

In primul rand, apreciez deschiderea primariei catre un dialog public legat de administrarea Iasiului, disponibilitate pe care prezenta dvs. aici o atesta.

As dori, astfel, atat in nume personal, cat si considerand punctele de vedere ale mai multor asociatii civice locale si nationale (vezi semnatura) sa ridic in mod public un numar de intrebari si contestatii punctuale in ceea ce priveste atat taierea de copaci din centrul Iasiului, demarata in luna februarie 2013 pe Str. Stefan cel Mare, cat si legate de continuarea activitatilor de ‘toaletare’ a arborilor din intreg orasul.

Deoarece sunt la curent cu faptul ca primaria justifica aceste actiuni facand apel la diverse proiecte de „modernizare” a Iasiului, ma voi referi specific la actul 5026-8/11/2012, emis de Agentia pentru Protectia Mediului Iasi catre Primaria Iasi, cat si la notificarea tip B – 1934 a APM Iasi, eliberata catre primarie in data de 12.05.2010, pe care aceste proiecte de „modernizare” se bazeaza.

1) Se vorbeste in documentul APM-5026-8/11/2012 despre 'relocarea' a 142 de arbori de pe Str. Stefan cel Mare si Sfant din Iasi.

Tin sa subliniez ca teii (genul Tilia) care existau pe Str. Stefan cel Mare si Sfant la inceputul lunii februarie 2013 au fost distrusi - complet taiati, defrisati. Sa inteleg ca asta inseamna a 'reloca' un arbore? In acest sens, conform unui raspuns oficial al APM Iasi privitor la aceasta problema (nr. 1915/21.02.2013), Comisia de Ordonare a Vegetatiei Lemnoase a Primariei din Iasi, in lipsa unui raport urbanistic, de mediu si comunitar, un raport care sa fi fost public, apolitic si bazat pe surse de specialitate, a actionat in ilegalitate, distrugand patrimoniul dendrologic de pe strada mai sus numita, fara a respecta mandatul APM Iasi (5026-8/11/2012, p. 2). As aprecia pozitia primariei privitoare la aceasta neechivoca observatie.

2) Planurile modernizatoare ale primariei, depuse in vederea notificarii tip B – 1934/12.05.2010, APM Iasi, mentioneaza un 'sistem unitar, arhitectural si peisagistic', cat si detalii tehnice legate de borduri si trotuare. Din pacate, Primaria Iasi NU a informat nici publicul, nici APM Iasi despre motivele si masura in care arborii care deja existau pe strada respectiva, mare parte din ei tei maturi si perfect sanatosi, plantati cu multe decenii in urma si constituind un simbol pentru Iasi, erau considerati incompatibili cu sistemul acesta 'unitar, arhitectural si peisagistic'.

Astfel, in virtutea legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informatiile de interes public, va rog sa distribuiti, atat pe site‑ul primariei, cat si in puncte speciale de informare a cetateanului, studiul *dendrologic* si *urbanist-peisagistic* pe care aceste decizii se bazeaza, in varianta lui integrala (autori, mandat, bibliografie).

3) Avizul dat de APM Iasi in ceea ce priveste posibilitatea - inca nedovedita in contencios - ca o parte din teii de pe Str. Stefan cel Mare ar fi fost bolnavi si, prin urmare, ca re-plantarea altor arbori ar fi fost necesara, include cateva conditii care au fost incalcate de primarie. Mai exact, in contextul de fata, plantarea altor arbori (salcami japonezi) in locul celor defrisati (tei) este neconforma cu/impotriva urmatoarelor recomandari si observatii:

3.1. Salcamii japonezi nu au "proprietati biologice si morfologice" (actul 5026 - 8/11/2012, APM Iasi, p. 2) comparabilie cu teii. Sunt mult mai mici, absorb o cantitate inferioara de dioxid de carbon, nu ofera umbra in timpul verii si, ulterior infloririi, se vor scutura pe trotuar de fructe. Acestea din urma sunt grupuri de pastai de 4-7 cm, cu strangulatii intre seminte, care, odata pe trotuar, devin alunecoase si, astfel, un potential pericol pentru traficul pietonal. De asemenea, salcamii japonezi se dezvolta biologic mai lent decat teii. Mai mult, teiul este comparativ mai robust, rezistand bine sub terasamente betonate sau pietroase, in plus tolerand atat temperaturi extreme, cat si poluarea, mai bine decat salcamul japonez. Similar castanului, teiul poate fi toaletat in asa fel incat sa se integreze coerent si estetic in orice spatiu urban. Va rog verificati aceste date apeland la orice specialist in domeniu si/sau atlas botanic. Intamplator, o parte din aceste informatii au fost facute publice inclusiv de profesorul Mandache Leucov, director al Gradinii Botanice din Iasi timp de peste 10 ani.

3.2. Teii care au fost taiati constituiau o parte importanta din biosistemul local, pe care actul 5026 - 8/11/2012-APM Iasi il mentioneaza la pagina 2. Acum ca ei nu mai exista, fiind inlocuiti cu o specie inferioara morfologic si functional (vezi mai sus), una care nu e originara din zona geografica locala, si nici in mod particular adaptata ei, va rog explicati-mi ce masuri veti lua pentru protectia faunei arboricole (ma refer aici mai ales la Apis mellifera si Coccinella septempunctata, cat si la diverse columbide, precum Zenaida Macroura, hirundinide, dar si insectivori mai mici, precum Erithacus rubecula) care depindea de tei. In acest sens, teii ofereau un mediu mult superior faunei si microfaunei decat ar putea-o vreodata face acesti salcami japonezi.

3.3. In concluzie, valoarea "estetica si ecologica" (actul 5026 - 8/11/2012-APM Iasi, p. 2) a noilor arbori plantati (salcami japonezi) este inferioara vegetatiei defrisate (tei), ceea ce indica faptul ca Primaria Iasi a incalcat din nou reglementarile facute in actul 5026 - 8/11/2012-APM Iasi.

4) Primaria Iasi a reluat la data de 20 februarie 2013 operatiunile de "toaletare" abuziva a arborilor din orasul Iasi. Asa cum a fost indicat in repetate randuri atat de presa locala, cat si de comunitati civice de protest, aceasta toaletare se face fara a cunoaste sau a urmari principii dendrologice de baza (v. mai jos). Coroanele copacilor maturi sunt distruse in proportie de 80-90%, urmarindu-se uciderea si eventuala defrisare a lor, asa cum s-a intamplat la inceputul lunii februarie 2013 cu toti teii de pe Str. Stefan cel Mare, care fusesera deja mutilati cu cateva luni in urma. Astfel:

4.1. Indiferent daca aceste acte sunt facute din incompetenta, ignoranta sau cu o intentionalitate macabra, solicit formal si public ca aceste abuzuri sa fie oprite IMEDIAT.

4.2. Va rog faceti publica pregatirea de specialitate a personaelor responsabile de aceste ‚toaletari’ (expertiza dendrologica, pesiagistica, etc.). Dovezile fotografice inregistrate pana acum atesta clar distrugerea totala si impardonabila a coroanelor copacilor afectati de aceste operatiuni. Numeroase schite si manuale, precum cele oferite gratuit pe Internet de maestri gradinari precum Paul Rodman, presedintele Asociatiei Maestrilor Gradinari din Michigan, S.U.A, releva clar procedurile corecte de toaletare, curatare si indreptare a coroanelor copacilor, nefiind permise interventii de taiere cumuland in inlatuararea a mai mult de 20-30 % din coroana totala a arborelui. Ceea ce se intampla in Iasi, cu coroanele teilor de pe bulevardul Carol I fiind ciopartite in proportie de 80-90%, sau cu ciopartirea totala a plopului de langa incinta cladirii Casa Cartii, Str. Stefan cel Mare, este scandalos si inexplicabil.

As aprecia, domnule Chirica, raspunsuri punctuale la toate aceste intrebari si observatii. In cazul improbabil in care nu sunteti calificat sa mi le dati, va rog considerati acest document o sesizare formala la adresa dumneavoastra, in calitate de viceprimar, si vinevoiti sa imi comunicati un numar de inregistrare, conform legii.

Imi rezerv, de asemenea, dreptul de a inainta, a face uz si de a cita aceasta corespondenta in toate cadrele cetatenesti si juridice legale.

Va multumesc,

Dinu Munteanu

Nota: Proteste impotriva acestor „modernizari”, incluzand punctele ridicate de mine mai sus, au fost facute publice in ultimele saptamani de catre numeroase organizatii non‑guvernamentale sau asociatii cetatenesti, precum: MaiMultVerde.ro, Societatea Ornitologica Romana, Fundatia Comunitara Iasi, Asociatia Tinerilor Ecologi Romani din Iasi, Asociatia Culturala Altiasi, Asociatia ‚Industrii Creative’, Asociatia S’ART, Cluburile de Ciclism, Turism si Ecologie „Iasi Bike” si „Turistor”, Societatea AQUATERRA, s.a. Indivizi si grupuri de protest civice s-au grupat de asemenea, ad hoc, in jurul grupului „Iasul IubesteTeii”. Nu in ultimul rand, intelectuali ieseni precum profesorii Rodica Albu, Petru Bejan sau Eugen Munteanu, de la Universitatea ‘Alexandru Ioan Cuza’ din Iasi, cat si un numar de specialisti botanici, precum profesorul Mandache Leucov, fostul director al Gradinii Botanice din Iasi. In numeroase alte articole si raporturi mediatice locale si nationale s-au auzit diverse alte ecouri publice ale observatiilor si obiectiilor de mai sus.

***

Dinu Munteanu crede in Nicusor Dan. 

No comments:

Post a Comment